SPLURITI

I chjassi

CAMINETI

In l'ortu di u ventu

Parta da Tizzà o di Campumoru par entra in stu magnificu cunsirvatoriu di spazii è abitati naturali maritarranii. Suvità i passi di l’omini chì da l’ità di u Bronzu ani parcorsu è sfruttatu sti tarri. Essa libaru di caminà un ghjornu sanu, trà mari, machja è cantoni cù formi fantastichi. È scuntrà a merula trizinata ( o turchina) appuddata nant’à una petra ; u tarragnolu vulendu da i prati à l’aghjacci; u muscu di a murta è di maredda; l’aculi marini tucchendu guasgi u mari; i torri vardendu l’urizonti è i murraddi ch’ùn parini più finì.

I chjassi da u duminiu di a Torra di Campumoru

Nant’à u chjassu chì va à a torra di Campumoru, Antò, un vardianu di torra senza ità, porta tistimunianza, longu un chjassu d’intarpritazioni, di a so vita di Torregianu.
In calchi firmati, ci parla di l’orti di nanzi è di i muradda ammachjati, di i dastri insittati par a pruduzzioni d’oliu d’aliva, di i pastori è di i sgiò, di a leia stretta trà aghjenti è petra, di a pruduzzioni carbunara, è di u portu di cumerciu… Vera mimoria di u locu, v’invita à vultà tempi fà.
A marina di Campumoru, chjamata prima Port’Erice, spurtaia à l’epica ghjinuvesa, granu è altri prudutti versu Ghjenuva è si so prasidii.
A torra di Campumoru alzata in u 1586, in menu di un annu, dopu à l’abbottu di Sartè di 1583, chì hà vistu Hassan Pacha cù i so 2000 omini assaltà a cità è purtassi cintinai di paisani, hè a più massiccia di i torri di Corsica. Cù a so accinta furtificata cù l’angulu à u suddu pari una prua di batteddu, fù cuncipita com’è una piazza forti induva ci pudia stà una guarnighjona impurtanti. Una mostra permanenti drint’à a torra, conta st’epica disturbata di a storia di a Corsica.
Tamantu cuntrastu trà a parti urientali di a torra, induva, à l’ascosa, a machja cresci circendu u soli, è a parti à punenti vultatu versu u mari induva l’ aghjacci zuccati da u ventu t’ani a forma di u cappeddu è ùn ci sboccani à crescia. Versu a cala di i Ghjinuvesi, un cantonu chì pari un furonu, ci rendi curiosi. Stu segnu di a natura hè calcosa di stragnu, parchì si vedi spissi nutà à u largu di a Punta di Campumoru, bandi di furoni maiori è ancu certi cagnacci.

Pruminata è spassighjata di niveddu mizan

Quì, machja nova, forza di l’elementi naturali, visti d’incantu è vistighi di a storia s’intricciani par fà risenta, in u soffiu di u libecciu, di u punenti o di u maistrali, a leia stretta trà natura è omini.
Longu à u vosciu parcorsu, nant’à sti chjassi chì suvitani i formi di sta costa
inzzicata, di sta natura spazzata, di sti cantoni zuccati, scuntrareti loca fantastichi chì cambiani sionti à i staghjoni, u tempu, o ancu a luminusità. In sta machja virdici, pien’à fiori, assicata spissu ma sempri risitanti à l’assalti di stu clima maritarraniu, sbuccani com’è tistimonii di u seculu andatu, elementi di picculi custruzzioni. Sò aghji, funtani, tarazzi è muraddi murati à l’asseccu, carbunaghjoli, caseddi chì lacani induvinà un attività agrupasturali impurtanti.

U chjassu di u litturali da Campumoru à Tizzà

A costa hè fatta quì di tanti picculi cali piattati in cori di una cantuniccia zuccata da l’acqua è da i venti, cù formi animali.
Partendu da Tizzà o da Campumoru, u chjassu litturali prupona un spittaculu naturali chi cambia tutti i ghjorna è dà à quiddu chì volta in u locu, u sintimu di una scuparta nova. Semu bè quì in a marina, ma a machja fala sin’à tuccà stu maritarraniu chì pò essa calmu, guasgi tostu, mutu o in furia, biancu, lampendu a so sciuma ancu nant’à i sarri.
In i tempi l’omu ùn ci staia vicinu à u mari, locu priculosu par via di l’invasori vinuti da tutti l’urizonti, è dopu parchì i pastori muntagnaiani in i caldamoni, purtendu i so bandi à pasci l’arba di l’alturi.
Oghji stu litturali piaci parchì hè statu pruttetu da omini è donni nati quì o nò.
Trà sti dui paisoli, com’è una magunia, un fanali, un fanali divintatu rifughju par l’omini, spassighjatori, scappendu i malanni di un mondu mudernu par ghjunghja in st’immensità induva sola lucichighja a so piccula fiaccula.

I ghjiri di Sinitosa

Storii di torri, quidda di u fanali, da privena da i priculi tutti i marinari passendu à u largu di Senetosa, o storia di una torra, quidda di Senetosa, da avvirtiscia i pupulazioni ch’iddi ghjunghjiani i tarribuli barbareschi.
U spaziu di Senetosa hè riccu di stu patrimoniu custruitu ch’iddu ci piaci à ritruvà parchì ci pari ch’iddu esista da sempri, da pò a nascita di u mondu o quidda di st’isula. Sti picculi custruzzioni sò tanti tistimonii di un attività agrupasturali tamanta in a vaddi di Conca, si parla ancu di mila foca di pupulazioni. Caseddi, orii, aghji, ribbi è muraddi murati à l’asseccu si vedini longu à u parcorsu, nant’à sti chjassi salvatichi parch’iddi sò prutetti.
A torra ghjinuvesa, una di l’ultima custruita nant’à u litturali corsu, in 1609, da avvirtiscia i pupulazioni di a scalata di certi pirati barbareschi hè stata alzata da Giovanni di Cavru. Vardata da un capu è dui suldati sin’à u 1713, hè data à u sirviziu di i Ponti in u 1857: l’archivi dicini ch’idda hè , tandu, « in ruvina in tutta ».
U fanali di Senetosa custruitu beddu tardu vistu u prugramma d’illuminazioni di a Corsica, si faci dopu à u naufragiu di u Tasmania. Hè statu cuncipitu da l’inginiori Zevaco. I travaddi ani cuminciatu in u 1889 è u fanali hè statu schiaritu u 15 di maghju 1892, cù u focu biancu incesu tutti i 5 sicondi. Hè da sassignalà a zecca di i Monachi è l’intrata à punenti di i bucchi di Bunifaziu.

Una spassighjata da Belvidè à Campumoru

Longu à u vechju stradeddu tradiziunali chì va da u paisolu nant’à a sarra, à a marina, u chjassu s’infrugna suttu à i licci è a machja vechja, franchendu i cantunicci. Una vista tremenda nant’à i costi pitricosi di l’Aliva è di l’Omu.